Romcab contestă intrarea în faliment dispusă la Tribunalul Specializat Mureș, invocând plata creanței BCR, incompatibilitatea judecătoarei Orza Raluca Ioana și posibile presiuni externe legate de Meinhart.
O DECIZIE CARE RIDICĂ ÎNTREBĂRI GRELE LA MUREȘ
Situația Romcab a ajuns într-un punct critic după o hotărâre a Tribunalului Specializat Mureș care trimite compania în faliment, deși, potrivit reprezentanților societății, creanța invocată de BCR fusese deja achitată, iar banca ar fi confirmat plata. În acest context, decizia judecătorului-sindic ridică semne serioase de întrebare, mai ales dacă sunt analizate avertismentele formulate anterior de Romcab prin cereri de strămutare și recuzare.
Compania a susținut în mod repetat că există riscul ca soluția să fie orientată spre faliment, fără o analiză reală a situației economice și fără a se ține cont de efectele directe asupra producției, angajaților și economiei locale. Dincolo de limbajul juridic, problema este simplă: o fabrică funcțională, cu sute de locuri de muncă, ajunge să fie oprită într-un moment în care compania susține că datoria invocată nu mai exista.
INCOMPATIBILITATEA INVOCATĂ ÎN CAZUL JUDECĂTOAREI ORZA RALUCA IOANA
Decizia de intrare în faliment a fost pronunțată de judecătoarea Orza Raluca Ioana, în baza unei cereri formulate anterior de BCR. Romcab a reclamat însă că aceasta ar fi avut un contract cu aceeași bancă, motiv pentru care ar fi fost incompatibilă să judece cauza.
Cu toate acestea, cererea de recuzare a fost respinsă de un alt judecător chiar înainte ca dosarul privind falimentul Romcab să fie soluționat. Această succesiune de evenimente alimentează percepția că, în loc să fie lămurite suspiciunile de imparțialitate, sistemul a preferat să meargă mai departe, cu toate riscurile pe care o asemenea decizie le presupune.
Situația este cu atât mai delicată cu cât România a fost condamnată de CEDO în 2024 într-un caz similar, în care s-a pus problema imparțialității unui judecător care nu s-a retras dintr-o cauză în care era implicată BCR, deși avea o relație contractuală cu banca. Din acest motiv, cazul Romcab nu poate fi tratat ca o simplă nemulțumire a unei companii aflate în dificultate, ci ca o problemă care privește încrederea în actul de justiție.
O CERERE DE FALIMENT BAZATĂ PE O CREANȚĂ ACHITATĂ
Romcab susține că falimentul a fost dispus în baza unei cereri formulate de BCR, deși creanța fusese achitată, iar dovada plății fusese depusă la dosar înainte de dezbateri. Mai mult, compania invocă prevederile art. 143 alin. (1), potrivit cărora cererea de faliment trebuie respinsă dacă creanța nu este datorată, este achitată sau debitorul a încheiat o convenție de plată cu creditorul.
În aceste condiții, întrebarea firească este de ce s-a mers mai departe cu o soluție atât de drastică. Falimentul nu este o simplă formalitate procedurală. El înseamnă oprirea activității, pierderea locurilor de muncă, afectarea furnizorilor, pierderea clienților și o lovitură pentru economia locală.
ROMCAB, O FABRICĂ OPRITĂ ÎNTR-UN MOMENT DE REDRESARE
Decizia lovește cu atât mai puternic cu cât Romcab susține că se afla pe un trend ascendent. Potrivit datelor prezentate de companie, cifra de afaceri crescuse cu 50% față de perioada comparabilă a anului anterior și cu 100% față de aceeași perioadă de acum doi ani. Aceste cifre indicau, cel puțin la nivel economic, o direcție de redresare, nu o prăbușire inevitabilă.
La momentul închiderii fabricii, Romcab gestiona un portofoliu de aproximativ 100 de clienți din întreaga lume, interesați de produsele companiei. Cu toate acestea, producția este oprită, iar sigilarea fabricii produce efecte imediate asupra angajaților și familiilor acestora.
Între 2023 și 2025, Romcab ar fi achitat peste 80,8 milioane de lei pentru salarii, contribuții și tichete de masă. În cazul intrării efective în faliment, costurile sociale nu dispar, ci se mută în sarcina statului, prin șomaj tehnic și prin pierderea contribuțiilor generate de activitatea fabricii.
UMBRA MEINHART PESTE DOSARUL ROMCAB
În plan local, sunt voci care suspectează că austriecii de la Meinhart ar fi avut un interes direct în destabilizarea Romcab și ar fi pus presiune în ziua pronunțării. Aceste suspiciuni trebuie tratate cu prudență, dar nu pot fi ignorate în contextul mai larg al conflictului dintre Romcab și Meinhart.
Din perspectiva Romcab, soluția de faliment pare să favorizeze tocmai actorii externi interesați de slăbirea companiei românești. Iar atunci când o decizie judiciară produce efecte economice atât de dure, într-un dosar în care se invocă plata creanței și incompatibilitatea judecătorului, nemulțumirea publică devine justificată.
APELUL ROMCAB ȘI TESTUL CURȚII DE APEL TÂRGU MUREȘ
Romcab a formulat apel și cere suspendarea de urgență a hotărârii, susținând că soluția este nelegală și că oprirea producției poate produce pagube greu de reparat. Miza nu este doar juridică, ci și economică: menținerea în funcțiune a unei fabrici, păstrarea locurilor de muncă și evitarea unei prăbușiri care ar putea afecta întregul județ.
Rămâne de văzut dacă judecătorii de la Curtea de Apel Târgu Mureș vor analiza cauza cu distanța și rigoarea necesare sau dacă vor confirma o soluție care, în forma actuală, pare greu de justificat în fața realității economice și a documentelor invocate de companie.
Într-un asemenea dosar, justiția nu poate fi doar formală. Când o fabrică este oprită, sute de familii sunt afectate, iar o creanță despre care se susține că a fost achitată stă la baza falimentului, orice decizie trebuie explicată solid, transparent și fără urme de îndoială. Până atunci, cazul Romcab rămâne un semnal de alarmă pentru modul în care se pot decide, în instanță, destinele unor companii românești importante.
