Acord istoric în UE pentru combaterea corupției, după mai mult de doi ani de negocieri
Pe 3 decembrie 2025, Parlamentul European a ajuns la un acord crucial, stabilind prima lege dedicată la nivelul Uniunii Europene pentru combaterea corupției, un pas esențial după negocieri îndelungate de peste doi ani. Acest acord nu doar că definește infracțiunile și pedepsele minime, dar și limitele penale aplicabile în întreaga Uniune Europeană, vizând o acțiune mai coerentă în lupta împotriva corupției în toate statele membre.
În detaliile acestei legi, se stipulează armonizarea definițiilor infracțiunilor și a măsurilor preventive, un aspect esențial pentru a asigura o abordare uniformă în combaterea corupției între țările europene. Proiectul a fost convenit într-o zi marcantă, coincizând cu un scandal major de corupție izbucnit în cadrul unei instituții europene, subliniind urgența și relevanța acestei legi ceea ce a adus o atenție nemaiîntâlnită asupra problemelor de integritate în regimul politic european.
„Este cel mai vast pachet anticorupție de până acum la nivelul UE”, a afirmat eurodeputatul David Casa, care a condus negocierile. El a subliniat importanța acestei directive în întărirea angajamentului statelor membre de a lupta împotriva corupției, atât pe plan național, cât și transfrontalier.
Un text „mult îndulcit” față de ambițiile inițiale
Publicațiile specializate notează că noul text legislativ a fost considerabil „îndulcit” în comparație cu propunerile inițiale formulate în 2023, scăzându-se severitatea pedepselor minime, introducând clauze opționale și lăsând suficientă marjă țărilor membre pentru a interpreta legile în maniera proprie. Acest compromis a stârnit critici din partea unor lideri europeni și organizații non-guvernamentale, care susțin că aceste slăbiri nu vor îmbunătăți semnificativ lupta contra corupției în statele membre.
Printre controverse, s-a regăsit și necesitatea recunoașterii și sancționării infracțiunilor de „abuz de funcție”, o cerință blocată de Italia, a cărei premier a abrogat această infracțiune în 2024. Măsura a fost contestată și de Germania și Țările de Jos, iar negociatorii au fost nevoiți să caute un compromis prin flexibilizarea formulării textului. De acum, statele UE vor trebui să incrimineze „cel puțin anumite încălcări grave ale legii” comise de funcționarii publici.
Provocările și reacțiile din România
În România, abordarea asupra infracțiunii de abuz de funcție a suferit modificări recent, datorită deciziilor Curții Constituționale, ceea ce a permis închiderea unor dosare penale legate de achiziții supraevaluate. Criticile au crescut simțitor, întrucât multe persoane acuzate de corupție au fost eliberate pe baza unei reinterpretări a termenele de prescripție, un aspect care ridică semne mari de întrebare în privința aplicării justiției.
Raquel García, negociatoarea principală a Parlamentului, a declarat că, în ciuda opoziției, acordul reușește să includă cerințe ample pentru prevenirea corupției, iar statele membre vor avea un termen de doi ani pentru a implementa aceste legi. Criticii, pe de altă parte, consideră că acest proiect de lege reprezintă doar un prim pas insuficient pentru a reglementa complet corupția în UE.
Oportunități și scepticism
Deși eurodeputatul ecologist Daniel Freund a evidențiat că noul cadru legislativ oferă oportunitatea Comisiei Europene să acționeze ferm împotriva celor care nu respectă regulile, scepticismul încă persistă. Criticii sugerează că nu există suficiente garanții pentru a înființa autorități independente de combatere a corupției, ceea ce ridică o întrebare legitimă privind eficiența acestei reglementări.
Astfel, aparenta victorie legislativă este umbrită de îngrijorări persistente asupra executării eficace a legii și a angajamentului țărilor membre de a îmbunătăți sistemele interne de justiție.
În concluzie, deși acest acord este un pas esențial, el aduce în prim-plan discuții intense despre ce trebuie făcut în continuare pentru a asigura un cadru legislativ efectiv în favoarea unei Europe mai integritate, un lucru ce va necesita, fără îndoială, o vigilență constantă din partea instituțiilor europene și a societății civile.
