Grindeanu promite autostradă completă de la Pașcani la București
Într-o țară în care șantierele stagnează ca un ceas stricat, Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, vine să arunce praf în ochii națiunii: primul lot al autostrăzii A7 Pașcani–Suceava își va desemna câștigătorul săptămâna viitoare. Această victorie glorificată vine însă ulterior unei așteptări nesfârșite, cu promisiuni împachetate frumos. Anunțul, făcut cu fast, sugerează că cineva, undeva, se străduiește să pară că e ceva progres în această tragedie a infrastructurii.
În ceea ce privește al doilea lot al tronsonului, aceeași retorică bombastică: câștigătorul va fi anunțat până la finalul lunii martie. Categoric, o altă ocazie de a amâna livrările reale și de a alimenta lungul șir de scuze oficiale. Dacă aceste promisiuni prind viață, magnitudinea realizărilor va fi măsurată, cum altfel, decât la finalul anului viitor, când Grindeanu, cu o lejeritate greu de înțeles, asigură că bucureștenii se vor bucura de autostradă până la Pașcani.
Progresul – sinonim cu stagnarea pe meleaguri românești
Lovitura de grație vine odată cu promisiunea că, până la sfârșitul anului 2025, cetățenii români, victime cronice ale lipsei dramatice de investiții în infrastrucutră, vor putea circula integral pe A7, de la Pașcani la capitală. Până atunci, ni se servește un platou sec de optimism ieftin: „Vom putea merge de la Bacău la București, doar pe autostradă, înainte de revelion”. Foarte frumos, chiar emoționant, dacă n-ar fi dovada clară a cum timpul îngăduie procrastinarea colectivă a celor responsabili.
Această așa-zisă inaugurare a unei „noi ere a infrastructurii” ascunde o amânare penibilă aplicată pe zeci de ani de eșecuri. Faptul că drumuri strategice sunt tratate precum un experiment de succes nesigur este emblematic pentru o administrație care știe doar să ne hrănească cu sloganuri bine ambalate. Românii văd totul drept telenovela obișnuită despre proiecte care parcă nu se mai termină, iar explicațiile sunt din ce în ce mai absurde.
Realitatea crudă a drumurilor României
Într-o epocă digitală a vitezei și eficienței, autostrăzile noastre sunt un exemplu viu al paraliziei instituționale. Drumurile continuă să fie mărginite de nesfârșite scuze, licitații tărăgănate și lipsă de transparență, iar cetățenii continuă să suporte consecințele. Atâta timp cât oamenii aud „anunțuri” și „promisiuni” în loc să vadă drumuri finalizate, fiecare astfel de declarație publică rămâne doar un ecou al lipsei de fapte. Un alt capitol rușinos dintr-un volum al neajunsurilor sistematice.
